Aveti un copil cu tulburari din spectrul autist
8 semne prin care puteti depista din timp tulburarile din spectrul autist
Depistarea precoce a autismului este principala masura de preventie! Interventia din primele luni de viata are rezultate mult mai bune decat cea la copiii de peste 3 ani.
1. Pasivitate exagerata: copilul nu plange, nu se misca, nu pare interesat de mediul inconjurator, nu cere de mancare, doarme cea mai mare parte a timpului.
2. Hiper–activitate: copilul plange continuu si e agitat, fara legatura cu o cauza medicala. Uneori copiii care par pasivi in timpul primului an de viata, devin hiperactivi in al doilea an de viata. Cercetarile au descoperit ca bebelusii care plang foarte mult in timpul primului lor an de viata au mai multe sanse de a deveni hiperactivi in timpul copilariei .
3. Absenta dorintei de a manca: sau chiar rezistenta in fata incercarilor parintilor de a-i hrani. Un procent ridicat de copii cu tulburari din spectrul autist au dificultati de administrare a hranei: refuza sa fie alaptati, refuza sa faca tranzitia la hranirea cu biberonul, sau tranzitia de la alimentatia lichida la alimentatia solida, mancand doar o gama restransa de alimente. In multe cazuri, aceste probleme pot fi deja observate in primele luni de viata ale copilului.
4. Lipsa contactului vizual direct: cu persoanele din anturaj, desi contactul vizual cu obiecte exista. Un copil cu o tulburare din spectrul autist nu are nicio dificultate in vizionarea unui obiect, dar are dificultati in formarea contactului vizual direct cu oamenii.
5. Lipsa de reactie la vocea sau prezenta unui parinte: nu exista miscari de cap, zambet sau mormaieli. E important sa se faca distinctie intre o lipsa de reactie la o voce si lipsa de reactie la prezenta unui parinte: chiar daca copilul nu aude, el va reactiona la prezenta unui parinte. In prealabil, trebuie realizata evaluarea auzului.
6. Retragerea de la atingerea parintilor (sau a oricarei alte persoane). Chiar daca acest lucru genereaza sentimente foarte dificile pentru parinti, este important de stiut ca micutul nu ii respinge pe ei, ci are dificultati reale cu simtul tactil.
7. Dezvoltare motorie intarziata: Unii copii cu tulburari din spectrul autist au o dezvoltare motorie corespunzatoare, dar de foarte multe ori copiii prezinta hipotonie.
8. Cresterea accelerata a circumferintei a capului in raport cu dimensiunea de plecare. Un studiu realizat de Courchesne (2003) a constatat ca, in anumite cazuri, copiii diagnosticati cu autism s-au nascut cu microcefalie (cap mic), dar in doi ani, circumferinta a crescut rapid, atingand dimensiuni mai mari in comparatie cu dezvoltarea copiilor normali . Acest semn nu este concludent.
Este important de mentionat ca fiecare dintre aceste semne poate indica o tulburare din spectrul autist, prin urmare, Â examenele medicale aferente trebuie realizate inainte. Dupa ce au fost excluse cauzele medicale pentru semnele de mai sus, daca doua dintre simptome persista in timp, trebuie investigata posibilitatea unei tulburari de comunicare si relationare.
Mai multe detalii in filmuletul de mai jos http://www.youtube.com/watch?v=WLgHcnMwLB4
Sursa: Centrul Mifne Israel
www.vioricaradoi.ro